secunde atemporale

As fi vrut sa te am acolo, animalul din mine se zvarcolea si dorea sa simta gustul dulce al vanatului in continuare. Intre buzele noastre era razboi, un razboi numit sarut. A venit natural, salbatic, esoteric.
Sunt constient ca istoria are elementele ei majore prin care a fost schimbata, genul razboaie, conducatori etc dar pentru mine, acum, asta este irelevant, stau acum aici si imi dau seama ca pentru istoria vietii mele un sarut ca cel de acum cateva ore marcheaza schimbari majore… ma simt infim, te doresc atat de mult, vreau sa mi-o trag cu tine si sa te fac sa gemi, sa tipi de placere, vreau sa eliberez bestia avida de sex ce zace in tine. Cu toate astea, dupa ore de astfel de placere sunt mai mult ca sigur ca as dori sa te strang tare in brate si sa iti simt inima cum bate langa a mea.
Simplu, tantric, animalic.., in toate modurile cu putinta, te doresc pentru o viata, pentru o eternitate, esti o provocare, esti parte din mine.

eternity...

In dimineata aceasta am lasat deoparte toate aerele acestui oras si am privit adanc in profunzimea vietii desfasurate in societatea moderna. Nu stiu de ce dar am vazut un aport infricosator de rau, de prefacatorie si poate ce ma sperie cel mai tare este faptul ca iubirea dispare cu fiecare zi, clipa, secunda ce tocmai.. da, a trecut.
Oare cat conteaza cu cine te-ai culcat azi-noapte daca acum nu ai pe cine sa strangi de mana?, oare cat conteaza sa alergi atat de disperat dupa lucruri fizice cand singurul gol din tine este in suflet?. Ma uit in fiecare zi in jur si peisajul ce se contureaza este respingator cu adevarat, oameni ce trec pe alta directie sexuala din cine stie ce motive, oameni care sunt frustrati si nemultumiti pentru ca, cine poate stii, aseara/azi-noapte nu au facut sex. Dar dincolo de orice, aspectul cel mai crud in aceasta ecuatie este, as spune, substituirea ideii de iubire cu sexul.
Iubirea nu a fost, nu este si nici nu va fi sex, de fapt, sexul are de-a face cu iubirea atat de formal incat nici nu il putem introduce in categoria exprimata de cuvantul iubire. Ne fortam corpurile la maxim, nu mai stiu in cati sa o facem, cum sa o facem si ce jucarii sa ne mai cumparam, suntem disperati dupa experiente noi insa nu luam nici macar o secunda in calcul idea ca am putea domoli ritmul, am putea sa ne intoarcem la suflet, am putea sa transcedem de la placeri fizice la placeri spirituale.
Imagineaza-ti asta: un sarut atat de senzual, atat de incarcat in iubire incat nu mai lasa loc de o continuare, sau: o partida de dragoste, dar nu sex, ci dragoste, pura, inocenta, la modul in care te pierzi complet in celalalt si lasi placerea sa vina de la sine. As fi tentat sa spun tantric dar nu stiu ce inteles are acest cuvant pentru multi dintre voi.
E oare asa greu sa fim fericiti?, gandesc absurd cand spun ca viteza cu care traim acum ne dauneaza pe toate planurile?. Si sa lasam sexul, dragostea sau in fine, tot acest plan fizic, hai sa ne uitam si la alte aspecte.

M is for Michael

Intr-o lume atat de falsa, intr-o lume in care iluziile sunt adunate intr-un amalgam numit realitate gasim o persoana, un mit ce a reusit sa aduca o raza de lumina. Prin cariera sa a patruns prin vastele straturi de masti ale societatii si a daruit ceva atat de inocent, atat de pur incat, putem spune, fara indoiala, ca muzica sa este singurul lucru real intr-o lume a minciunilor.

S-a daruit pe sine complet, a stat in fata noastra complet "dezbracat", fara nici un gand rau intentionat, fara nici o pornire negativa, fara sa stie ce inseamna sa faci rau, sa profiti, sa minti. Am incercat sa imi spun in repetate randuri ca el este (si refuz sa spun "a fost") un om dar in final mi-am spus: "Pe cine mint?", M nu a fost un om, personal nu pot gandi toata munca sa in aportul unui efort omenesc, adica imi este imposibil sa concep ca acest om a facut toate acele videoclipuri, a scris acele piese asa cum in mod normal se fac, eu nu il pot vedea pe M facand ceva obisnuit, a atins nivelul acela de perfectiune incat toate activitatile necesare atingerii ei par ireale.

A daruit fiecaruia din noi zambete, lacrimi si dincolo de orice, speranta. Pot indrazni sa spun ca muzica contemporana a inceput si s-a incheiat cu M, tot ce auzim astazi sunt incercari jalnice de a crea ceva nou dar cum naiba sa creezi ceva nou cand copiezi altceva?. Refuz sa cred ca e mort si am sa fac asta intreaga mea viata, M nu are cum sa dispara, in inima mea el traieste, este complet sanatos, danseaza Moonwalk in fiecare zi. Si oricat de mult as spune ca imi place M, nu ma pot declara un fan complet si nimeni nu poate face asta, pentru creatia sa nu exista fani, pentru tot ce a facut nu exista minte umana capabila sa il inteleaga oomplet.

Si iata prezentul, a murit aud spunandu-se peste tot dar oare de ce si cine mama naibii a indraznit sa il omoare?, noi suntem ucigasii, tu esti ucigasul, toti aceia insetati de a stii c face M, de a stii unde naiba a fost si cu cine s-a culcat si aberatia suprema: ce copil a molestat. Dar nu putea fi altfel, nu avea cum sa fie altfel, arta cere sacrificii si de cele mai multe ori cere ceva ce multi nu pot intelege, cere moarte si asta nu e deloc ceva rau, este raspunsul firesc a ceva ce a atins asemenea cote incat trebuie sa treaca in alta forma pentru a continua.

Pentru mine, arta si implicit M reprezinta iubirea ce nu va parasi, reprezinta realul, adevarul suprem intr-o lume a falsului. M is for Michael, no doubt.

despre singuratate, sex si cacaturi de genul

E din ce in ce mai evident faptul ca, oricat am dori, nu putem trece peste lucruri ce isi gasesc originea in propria noastra fiinta. Indiferent de teoriile elaborate pe care le avem in noi viata de zi cu zi se manifesta cu totul atfel si asta pentru ca viata are impedimentele ei, are greutatie ei, are tot amalgamul acela deplin necesar pentru a se asigura ca nimeni nu scapa decat un procent atat de mic din intreaga umanitate.

Orice am face totul se reduce la singuratate si oricat am invoca teorii, carti etc care sa spuna altceva, acesta este, in esenta, purul adevar, suntem fiinte singure si vom ramane astfel. Legam prietenii, iubiri etc si facem toate astea din disperarea crunta de a scapa de ceea ce este evident, dar nu reusim pentru ca la final, atat prieteniile, cat si iubirile, se reduc la un singur mare conflict care fac lucrurile sa continue pe drumuri separate. Iubim enorm partenerii de langa noi dar e doar o problema de timp pana cand anumite certuri ne fac sa realizam ca de fapt nu le suportam prezenta, ajungem sa vrem sa fim lasati in pace, sa fim singuri, astfel intorcandu-ne la ceea ce a fost de la bun inceput.

Si culmea, facem asta doar pentru a reusi sa o luam de la capat cu alta persoana si facem asta iar si iar in speranta ca ceva se va schimba. As vrea sa iti spun ca se va schimba dar te rog, nu ma injura si pe mine, eu stiu ca nimic nu se va schimba decat circumstantele, atat. Da, adori sa fi in prezenta sa, amuzamentul si feul de a fi te fascineaza dar pana si asta se va duce, totul e trecator si poti arunca blestematul asta de articol dar ai putea la fel de bine sa il citesti pana la capat.

Ideea e simpla, esti singur, cu cat vei accepta mai repede asta cu atat vei dobandi un oarecare echilibru in gandire. Si fetelor, nu va mai amagiti cu acei prieteni atat de buni care sunt acolo cand doriti asta, sunt acolo dintr-un singur motiv, unul singur si anume acela ca poate veti fi atat de deprimate incat sa va culcati cu ei.

Din nou, alt adevar greu de digerat este acela ca totul se invarte in jurul sexului si chiar de dragostea exista, ea incepe mereu cu carnalul, nevoia animalica, sexul. Evitam lucrurile astea si incercam sa nu ne gandim la ele, incercam sa le mascam prin teorii elaborate si suntem in stare si lasam de multe ori cateva momente sa ne demonstreze contrariul si nu trece mult, realizam ca am gresit. Sa citesti acest articol nu iti ia mult si da, ai dreptate sa crezi ca si ce spun eu aici ar putea fi gresit dar bine, fie ca tine, insa te rog, cand ai sa te mai regasesti in starile descrise de mine mai sus, sa iti aduci aminte de aceste randuri, ai sa vezi ca in timp ai sa imi dai dreptate si sincer iti spun, imi pare rau prietene dar acestia suntem, acesta esti si oricat am dori sa fie altfel, nu se poate, da vina pe ADN, da vina pe maimute, pe Dumnezeu.. pe cine mai vrei tu, asta e adevarul si cu asta basta, impacate cu el sau daca nu, suferinta usoara iti doresc.

Eu sau eu?

Accese de furie, stres acumululat, haos, pe scurt: ultimele cateva zile din viata mea. Numaratoarea inversa a inceput iar momentul decisiv se apropie cu repeziciune, si cum asta nu ar fi de ajuns, am parte de "spectacole" in urma carora ar fi greu sa mai fiu ok. Este o lupta psihica continua, este un razboi ce se petrece intre mine si restul lumii si daca ar fi doar asta ar fi ok insa este cu atat mai dureros cand prietenii de ani se prabusesc din motive prostesti, interpretari gresite etc.
Jignirile nu au incetat sa vina, cuvintele urate au curs ca debitul apei Niagara si dupa toata expunerea asta in "poligonul de trageri" ma regasesc acum intr-o liniste iritanta as spune, o liniste in care imi este imposibil, oricat de mult as vrea, sa nu ma las afectat de tot ce mi s-a spus. Si ce ma sperie poate cel mai tare este faptul ca toate cele descrise mai sus imi influenteaza puternic personalitatea, imi este teribil de greu sa mai fiu eu in conditiile acestea, sufletul meu este agitat si fiinta mea nu isi gaseste pacea.
Am ajuns sa ma trezesc in fiecare dimineata si sa imi spun: "Azi voi fi eu", iar la capatul zilei observ ca totul a fost un lung sir de incercari esuate. Nici nu mai stiu, ma gandesc la acel eu bazandu-ma pe o oarecare imagine din trecut. Am nevoie de timp pentru a inchide rani si pentru a afla cine sunt eu, pentru ca pana una alta, acest eu pe care il tot arat lumii este nimic altceva decat un produs rezidual al starii mele interioare alimentata de "razboaiele" din ultima vreme.
Si culmea, mi se cere mult, mi se cere sa fiu ceea ce eram cu toate ca, e mai mult decat clar, ceea ce eram nu mai pot fi, trebuie sa ies din aceasta perioada aparent negativa si sa ma ambitionez sa o transform in evolutie, sa ma ambitionez sa raspund fiecarei frustrari de acum, sa fac in asa fel incat sa transform totul modelandu-ma astfel incat sa redevin eu.
E dificil dar nu imi aduc aminte ca viata mea, pana in punctul actual, sa fi fost altfel. O foarte buna prietena imi spunea ca fericirea este insasi calea si nu destinatia, asa cum obisnuim sa credem. De fapt: nici o stare nu se afla la final, de cele mai multe ori "pasim" pe ea.

simply u

Sadness is fake and this proves it, remember this night, this moment, this happiness.

din gama: ciudateniile vietii

Este remarcabil cum intalnim persoane doar cateva zile si simtit ca le cunoastem de foarte mult timp, e ca si cum intr-o alta viata poate, eram foarte apropiati de una din aceste persoane. Am trait si eu de curand aceasta experienta si a fost minunat, as vrea sa spun ca este inca dar nu e cu putinta, ceva se pare ca a inchis aceasta minunate comunicare. Cand o persoana vine si iti spune ca ai dat-o complet peste cap prin tot ceea ce esti si ceea ce exprimi iti vine oarecum greu sa crezi, adica in sinea ta stii ca e adevarat si te bucuri enorm ca ai facut asta insa in fata ei vi si ii spui ceva genul: “Tu trebuie sa glumesti, nu sunt eu cel care sa fie capabil sa faca asta”… si iata cum facand asta ai toate sansele sa pierzi tot ce a fost pana in acea clipa.

Dar asta nu e totul, si vreau sa fi foarte atent aici, indiferent de orice, fa ceea ce simti, eu tocmai din cauza asta am pierdut. E vital sa intelegi ca daca vrei sa faci ceva nu trebuie sa te opreasca nimic, eu m-am pierdut in granite si limite si am fost inteles ca un mincinos, ca o persoana demna de dispret. Acum, mai mult ca oricand, imi dau seama ca am o problema serioasa in a face ceea ce simt, adica si cu toate semnele date si eu tot am fost rezervat, nu ma intreba ce m-a oprit, motivele sunt diverse.

Interesant este ca nu imi vine sa cred, adica persoana aceasta este complet hotarata sa nu mai fie nimic intre noi si asta doare, este remarcabil cum unii oameni sunt atat de hotarati in a peresecuta greseli atat de prostesti. Asa ca te rog, daca esti in situatia asta si te-ai hotarat sa nu accepti o a doua sansa iti spun: incearca, nu lasa orgoliul si mandria sa te orbeasca de la lucruri ce sunt evidente iar daca esti o victima a unei astfel de persoane, ce pot spune, gandeste-te ca poate acea persoana iti va acorda o a doua sansa dar sub nici o forma nu obosi cu mesaje sau discutii etc, lasa totul sa mearga de la sine.

In intreg ansamblul toata situatia asta a picat ca naiba, cand in jur totul se prabusea si am intalnit-o mi-am spus ca sunt un adevarat norocos, acum insa s-a dus totul naibi, oare sa fie mai bine asa?... Ahhh, si sa nu uit, cel mai dureros lucru este ca imaginea formata in ochii acestei persoane despre mine este total neadevarata, si nu stiu cum as putea schimba asta, chiar nu stiu.
Oricum ar fi, stiu ca nimic nu e intamplator si stiu ca sensul tuturor acestor intamplari mi se va arata peste un timp, atunci cand voi putea intelege, acum nu am nici o sansa, problemele nu se pot rezolva la acelasi nivel de gandire la care au fost create…

... nu

“Incepe sa creada”, acestea au fost cuvintele ce au definit ceea ce personajul Neo, din filmul Matrix, era capabil sa faca. Cuvintele sale sau de fapt, mai bine zis, cuvantul sau a fost: “Nu”, simplu, un nu ce i-a permis sa devina ceea ce a ales sa fie. A putut bloca atacurile celor 3 agenti si chiar mai mult, a demonstrat ca nu se teme prin distrugerea unuia. Scena este, din perspectiva mea, epocala, demonstreaza printr-o paralela eleganta ceea ce orice om al acestei societati ar trebui sa faca, ar trebui sa spuna “Nu” tuturor nedreptatilor, “Nu” acestei vieti ce practic se chinuie sa existe si maine.

In clipa in care devi saturat de tot ceea ce se intampla negativ in jurul tau si simti ca nu mai poti intervine un moment de ratacire, un moment ce poate tine de la cateva ore la cateva zile, luni poate, un moment in care ai da totul sa stii ce e de facut. Interesant este ca aceasta cautare a unui raspuns este insasi raspunsul, pare greu de digerat acest lucru dar este adevarul fiindca in cercetarea unui raspuns se creeaza o cale ce te poate duce catre acel “Nu”. Acel “Nu” prinde valoare in clipa in care realizezi ca acea cale nou creata graieste de la sine, ea te face sa vezi iluzia ce pana de curand se numea realitate.

Unde vreau sa ajung?, aici: intelege ca vei lua atitudine numai atunci cand ceea ce se intampla negativ asupra fiintei tale nu mai poate fi suportat. Este vital sa ajungi la scarba fata de oameni profitori, la furie fata de sistemul asta infect, la nervi in fata unei societati ce continua sa se hraneasca cu iluzii, e nevoie sa devi atat de nervos incat sa nu mai ai puterea sa exprimi asta. Nu iti imagina ca ai sa treci prin toate astea in cateva ore, sau daca ti se intampla, te felicit, nu, vei trece prin toate astea rumegand in tine si lasand sa se vada foarte putin sau chiar deloc ce se intampla in interior. E nevoie de timp sa intelegi ca a incepe sa strigi sau sa plangi, sa injuri sau mai stiu eu ce este ineficient, este o metoda ce nu aduce nimic bun si sunt sigur ca iti vei da seama de asta, daca nu deja ai facut-o. Adunand si fiind bombardat constant cu nedreptati vei incepe sa realizezi ca in tine se creaza ceva, acel ceva este acel “Nu” pe care il vei grai soptit, il vei grai atunci cand iti vei da seama ca toate lucrurile pe care le credeai reale pana atunci sunt doar iluzii. Ai sa deschizi ochii larg si ai sa vezi ca esti creatorul a tot ce exista si daca in acele clipe si cele ce vor urma cineva va sta in fata ta si va arunca in tine cu minciuni sau nedreptati, vei putea spune NU, vei stii in acele clipe ce e de facut, vei simti in acele clipe o putere ce creste in tine de fiecare data cand rostesti acel cuvant.

Vei sta in fata “gloantelor” si ele nu te vor atinge, ba chiar mai mult, le vei putea oprii in aer si vei putea alege unul pentru a il studia mai atent, vei fi in stare sa te indrepti catre forma de fiinta ce insasi tu, demult, ai ales-o. In esenta, aici este si conflictul, alegi la un nivel subconstient/constient sa fi ceva, incepi sa mergi pe un anumit drum, vezi ca nu iti aduce nimic decat stres, oboseala si nervi. “Alarma” se declanseaza cand balanta nu mai inclina spre imaginea creata de la bun inceput, ci catre altceva, atunci spiritul nu mai poate tolera si graieste prin fizic: “NU”. Este fantastic, fiinta umana este minunata, interesant si revoltator este faptul ca societatea a creat un sistem care este o jignire ingrozitoare la adresa spiritualitatii.

simfonie, armonie... arta :)

Arta este la fel de naturala pentru om ca si respiratia, la inceputurile existentei noastre ca omenire individul, dupa descoperirea focului, a schitat, prin mijloacele intuite de el, picturi. Acestea au fost prima forma de exprimare artistica, in decursul timpurilor ce au urmat, miilor de ani, omul a creat si alte forme ale artei. In prezent arta sufera o criza de identitate, a devenit o mixtura a tot ce a fost si sincer sa fiu, sunt curios cat va mai dura aceasta ratacire.
Eliminand orice caracteristica a artei si privind cauza aparitiei ei descoperim nevoia, omul a avut nevoie de o hrana pentru suflet, pentru spirit si astfel a creat arta. In acei ani ai inceputurilor arta se contura, crestea si asemeni unui om incerca sa devina un raspuns pentru cei din jur. Anii ce au urmat au aratat clar ca aceasta nevoie a omului oscileaza si are o evolutie ciclica, e de ajuns sa ne uitam in urma si sa vedem cum curentele artistice trec de la ordine la dezordine, de la armonie la lipsa ei, de la sublim la kitch si astfel, cunoscand asta aflam o trasatura interesanta a omului: importanta schimbarii, este de remarcat si socheaza as spune dorinta lui pentru schimbarea in ceva mai prost decat era inainte dar e de remarcat si laudat cand schimbarea este inversa: din mai prost in mai bine.
De fapt, totul in lumea asta este subiectiv si ceea ce eu numesc prost tu poti numi bine dar incerc aici sa imi argumentez ideile si nu sa expun lucruri fara a le conferi spatilitate, profunzime. E de ajuns sa te uiti in istorie si sa observi cum decaderea Imperiului Roman marcheaza inceputul a sute de ani de viata mizerabila, inceputul uitarii a mii de progrese, pur si simplu pentru cateva sute de ani totul a fost o involutie extraordinara daca imi permiti. Abia dupa cateva sute de ani omenirea a dorit din nou sa traiasca la un alt standard si a egalat nivelul de trai al Imperiului Roman dar nu s-a oprit acolo, a adus si ceva in plus si astfel, incet, incet, in decursul a mii de ani marcati de involutii si evolutii am ajuns astazi aici, aici intr-o epoca care dispune de absolut tot, iar daca gresesc si ne lipseste ceva, sunt sigur ca undeva, intr-un laborator, acel ceva ceva se creaza.
Arta este legata de om, este creata de acesta si fara indoiala, uneori, poate evada din incatusarile umane. Sunt multi aceia care au intrebat: “De fapt ce este arta, si cum arata ea?”, raspunsul la aceasta intrebare este atat de vast incat as putea scrie o carte intreaga numai plecand de la aceasta intrebare, lispsit fiind de o astfel de intentie am sa incerc un raspuns mai scurt: arta este o forma de exprimare bidimensionala, tridimensionala, ce isi propune sa ofere scop, placere spirituala si mai mult decat atat, capabila sa ofere nemurirea iar cat despre cum arata ea, ei bine, ea este in jurul nostru pretutindeni asemenea aerului ce il respiri acum. Daca te uiti in jurul tau in clipele acestea ai sa o gasesti pretudindeni, fiecare obiect, fiecare spatiu, fiecare mic lucru ascunde in spatele lui un om sau mai multi oameni preocupati de a crea ceva functional, placut si pe masura celui care va detine acea creatie. Arta lipsita de functionalitate nu este arta sau e posibil sa ma insel cu toate ca asemeni ei, functionalitatea merge la egalitate cu evaluarea frumosului, subiectivitatea din spatele acestor concepte este considerabila.

o pata rosie...

Am ratacit ieri pe yahoo 360 si am dat de contul tau, mai exact am gasit o poza tare interesanta... Ieri am putut sa iti dau un nume, ieri am putut explica cine esti tu :), tu esti pata rosie ce mi-a invadat fiecare colt al vietii, al fiintei si este uimitor cat de asemanator este impactul tau asupra mea cu impactul tau in acea rochie rosie asupra naturii verzi. Am clipe cand ma gandesc la prima oara cand te-am intalnit, si stiu ca acel moment nu il voi uita niciodata, acel moment a marcat inceperea unei relatii ce depaseste iubirea, modul ciudat si atat de placut in care fiintele noastre sunt inlantuite spiritual imi inunda ochii cu lacrimi si imi ridica sufetul la cel mai inalt nivel

Tu esti pata rosie, acea pata rosie pe care presimt ca am sa o iubesc toata viata, acea pata rosie care inchide universul intr-un zambet, acea pata rosie in ai carei ochi ma pierd complet... Esti adrenalina pura dar in acelasi timp esti linistea unui colt de natura virgin, in tine extremele nu se bat, ci au gasit o cale spre simbioza si din asta armonia a triumfat.

nemurire... prin arta

Arhitectura este, fara urma de indoiala, exprimarea suprema, in ea arta exprima valorile de baza, fundamentale pe care s-a cladit. Muzica si arhitectura sunt inseparabile si asta pentru ca, in esenta, aceste doua domenii sunt unul singur, ambele sunt fete ale aceleiasi monede, arhitectura nu poate exista fara muzica si viceversa. In muzica vorbim despre arhitectura sunetelor, in arhitectura vorbim despre simfonia formelor si oricum am privi, oricate eforturi am face, observam ca aceasta conexiune stransa intre cele doua merge pana in cele mai mici detalii. Personal, nu pot sa despart aceste entitati pentru ca e ca si cum as incerca sa separ un atom, arhitectura pentru mine este pura muzica, fiecare cladire are piesa ei, sunetele ei proprii in vreme ce fiecare melodie ma poarta catre o lume a formelor.

A fi arhitect depaseste granita simpla de a cunoaste arhitectura, a fi arhitect inseamna mai mult de atat, intr-atat de mult incat oricate eforturi am face nu vom putea deveni pe deplin arhitecti si asta pentru ca a cunoaste acest domeniu implica o deschidere incredibila si o receptivitate pe masura. Acela ce indrazneste sa urmeze aceasta forma a artei trebuie sa cunoasca de la inceput dificultatea alegerii sale, arhitectura este psihologie, sa nu uitam ca ea se adreseaza oameniilor si nevoilor lor; este matematica, amintesc aici nevoia de a stii rezistenta diverselor materiale si comportarea acestora in timp pentru a crea spatii cat mai aproape de sublim; este chimie, vorbim de materiale de constructie si implicit vorbim de reactii chimice ce au loc si trebuiesc cunoscute; este muzica, cultura muzica a oricarui viitor arhitect trebuie sa fie una vasta; este sculptura, vorbim de forme si armonia dintre acestea iar dincolo de orice, arhitectura este o limba noua, o stiinta noua cu fiece cladire ce iese din mintea creatorului.

A fi arhitect si om in societate este cu adevarat o provocare, arhitectura cere sacrificiul suprem, este ca si cum ai avea o iubita atat de geloasa incat simpla dorinta de interactiune sociala este privita cu scepticism si suspiciune. Nici nu e de mirare ca arhitectii sunt in general niste oameni neintelesi, si nu numai ei, in general cei ce aleg arta sunt astfel, si cred ca un mic exemplu aici ar fi replica lui Salvador Dali la intrebarea cum vede el locuinta viitorului, acesta a raspuns: “Va fi moale si pufoasa”. A incerca sa ti arhitectura in frau si sa o imblanzesti este ca si cum ai incerca sa iei un leu adult din jungla si sa ai pretentia sa il domesticesti, arhitectura nu a fost niciodata cuminte nici macar atunci cand locuintele erau mai degraba niste cutii. Chiar si cutii fiind, revolutia pe care ele au adus-o in viitorul arhitecturii a fost crucial iar fara acele cutii nu mai aveam astazi minunatiile ce par sa sfideze orice inchipuire incepand cu cladiri gen Burj el Arab, continuand cu Turnurile Petronas din Kuala Lumpur etc.

In prezent, unul din cei mai mari vizionari ai arhitecturii si un futurist pe masura este nimeni altul decat Santiago Calatrava. Omul ce demonstreaza atat de usor cum o privire vasta asupra diferitelor forme de arta poate crea o arhitectura revolutionara. Studiile sale in domeniul sculpturii se reflecta cu usurinta in cladirile aduse la viata de acest Dumnezeu al arhitecturii moderne. Calatrava nu se multumeste cu putin, acesta a demonstrat in repetate randuri ca este dispus sa inventeze chiar si metode noi de a construi numai pentru a isi aduce la viata ideile si proiectele. Amintesc aici celebrul pod cu un singur brat ce pare sa sfideze gravitatia, gara TGV din Franta ce are forma unei pasari, turnata integral din beton.

Aritectura adevarata da fiori si pentru cateva momente pare sa te transpuna in alta lume; a nu mai avea cuvinte sau a lacrima in fata unei capodopere a arhitecturii este unul din gesturile ce le poate initia numai o simfonie a formelor desavarsita. Iar geniul din spatele acestor genuri de cladiri este arhitectul, acest vampir al cunostiintelor, acest om ce isi depaseste conditia prin insasi aportul pe care il aduce omenirii. Acela ce a adus cladirea la viata, acela numit simplu arhitect este etern nefericit, mereu in cautarea unor noi forme, unor noi provocari.