luni, 24 august 2009

despre singuratate, sex si cacaturi de genul


E din ce in ce mai evident faptul ca, oricat am dori, nu putem trece peste lucruri ce isi gasesc originea in propria noastra fiinta. Indiferent de teoriile elaborate pe care le avem in noi viata de zi cu zi se manifesta cu totul atfel si asta pentru ca viata are impedimentele ei, are greutatie ei, are tot amalgamul acela deplin necesar pentru a se asigura ca nimeni nu scapa decat un procent atat de mic din intreaga umanitate.

Orice am face totul se reduce la singuratate si oricat am invoca teorii, carti etc care sa spuna altceva, acesta este, in esenta, purul adevar, suntem fiinte singure si vom ramane astfel. Legam prietenii, iubiri etc si facem toate astea din disperarea crunta de a scapa de ceea ce este evident, dar nu reusim pentru ca la final, atat prieteniile, cat si iubirile, se reduc la un singur mare conflict care fac lucrurile sa continue pe drumuri separate. Iubim enorm partenerii de langa noi dar e doar o problema de timp pana cand anumite certuri ne fac sa realizam ca de fapt nu le suportam prezenta, ajungem sa vrem sa fim lasati in pace, sa fim singuri, astfel intorcandu-ne la ceea ce a fost de la bun inceput.

Si culmea, facem asta doar pentru a reusi sa o luam de la capat cu alta persoana si facem asta iar si iar in speranta ca ceva se va schimba. As vrea sa iti spun ca se va schimba dar te rog, nu ma injura si pe mine, eu stiu ca nimic nu se va schimba decat circumstantele, atat. Da, adori sa fi in prezenta sa, amuzamentul si feul de a fi te fascineaza dar pana si asta se va duce, totul e trecator si poti arunca blestematul asta de articol dar ai putea la fel de bine sa il citesti pana la capat.

Ideea e simpla, esti singur, cu cat vei accepta mai repede asta cu atat vei dobandi un oarecare echilibru in gandire. Si fetelor, nu va mai amagiti cu acei prieteni atat de buni care sunt acolo cand doriti asta, sunt acolo dintr-un singur motiv, unul singur si anume acela ca poate veti fi atat de deprimate incat sa va culcati cu ei.

Din nou, alt adevar greu de digerat este acela ca totul se invarte in jurul sexului si chiar de dragostea exista, ea incepe mereu cu carnalul, nevoia animalica, sexul. Evitam lucrurile astea si incercam sa nu ne gandim la ele, incercam sa le mascam prin teorii elaborate si suntem in stare si lasam de multe ori cateva momente sa ne demonstreze contrariul si nu trece mult, realizam ca am gresit. Sa citesti acest articol nu iti ia mult si da, ai dreptate sa crezi ca si ce spun eu aici ar putea fi gresit dar bine, fie ca tine, insa te rog, cand ai sa te mai regasesti in starile descrise de mine mai sus, sa iti aduci aminte de aceste randuri, ai sa vezi ca in timp ai sa imi dai dreptate si sincer iti spun, imi pare rau prietene dar acestia suntem, acesta esti si oricat am dori sa fie altfel, nu se poate, da vina pe ADN, da vina pe maimute, pe Dumnezeu.. pe cine mai vrei tu, asta e adevarul si cu asta basta, impacate cu el sau daca nu, suferinta usoara iti doresc.

joi, 20 august 2009

Eu sau eu?


Accese de furie, stres acumululat, haos, pe scurt: ultimele cateva zile din viata mea. Numaratoarea inversa a inceput iar momentul decisiv se apropie cu repeziciune, si cum asta nu ar fi de ajuns, am parte de "spectacole" in urma carora ar fi greu sa mai fiu ok. Este o lupta psihica continua, este un razboi ce se petrece intre mine si restul lumii si daca ar fi doar asta ar fi ok insa este cu atat mai dureros cand prietenii de ani se prabusesc din motive prostesti, interpretari gresite etc.
Jignirile nu au incetat sa vina, cuvintele urate au curs ca debitul apei Niagara si dupa toata expunerea asta in "poligonul de trageri" ma regasesc acum intr-o liniste iritanta as spune, o liniste in care imi este imposibil, oricat de mult as vrea, sa nu ma las afectat de tot ce mi s-a spus. Si ce ma sperie poate cel mai tare este faptul ca toate cele descrise mai sus imi influenteaza puternic personalitatea, imi este teribil de greu sa mai fiu eu in conditiile acestea, sufletul meu este agitat si fiinta mea nu isi gaseste pacea.
Am ajuns sa ma trezesc in fiecare dimineata si sa imi spun: "Azi voi fi eu", iar la capatul zilei observ ca totul a fost un lung sir de incercari esuate. Nici nu mai stiu, ma gandesc la acel eu bazandu-ma pe o oarecare imagine din trecut. Am nevoie de timp pentru a inchide rani si pentru a afla cine sunt eu, pentru ca pana una alta, acest eu pe care il tot arat lumii este nimic altceva decat un produs rezidual al starii mele interioare alimentata de "razboaiele" din ultima vreme.
Si culmea, mi se cere mult, mi se cere sa fiu ceea ce eram cu toate ca, e mai mult decat clar, ceea ce eram nu mai pot fi, trebuie sa ies din aceasta perioada aparent negativa si sa ma ambitionez sa o transform in evolutie, sa ma ambitionez sa raspund fiecarei frustrari de acum, sa fac in asa fel incat sa transform totul modelandu-ma astfel incat sa redevin eu.
E dificil dar nu imi aduc aminte ca viata mea, pana in punctul actual, sa fi fost altfel. O foarte buna prietena imi spunea ca fericirea este insasi calea si nu destinatia, asa cum obisnuim sa credem. De fapt: nici o stare nu se afla la final, de cele mai multe ori "pasim" pe ea.

luni, 10 august 2009

simply u


Sadness is fake and this proves it, remember this night, this moment, this happiness.