Eu sau eu?

Accese de furie, stres acumululat, haos, pe scurt: ultimele cateva zile din viata mea. Numaratoarea inversa a inceput iar momentul decisiv se apropie cu repeziciune, si cum asta nu ar fi de ajuns, am parte de "spectacole" in urma carora ar fi greu sa mai fiu ok. Este o lupta psihica continua, este un razboi ce se petrece intre mine si restul lumii si daca ar fi doar asta ar fi ok insa este cu atat mai dureros cand prietenii de ani se prabusesc din motive prostesti, interpretari gresite etc.
Jignirile nu au incetat sa vina, cuvintele urate au curs ca debitul apei Niagara si dupa toata expunerea asta in "poligonul de trageri" ma regasesc acum intr-o liniste iritanta as spune, o liniste in care imi este imposibil, oricat de mult as vrea, sa nu ma las afectat de tot ce mi s-a spus. Si ce ma sperie poate cel mai tare este faptul ca toate cele descrise mai sus imi influenteaza puternic personalitatea, imi este teribil de greu sa mai fiu eu in conditiile acestea, sufletul meu este agitat si fiinta mea nu isi gaseste pacea.
Am ajuns sa ma trezesc in fiecare dimineata si sa imi spun: "Azi voi fi eu", iar la capatul zilei observ ca totul a fost un lung sir de incercari esuate. Nici nu mai stiu, ma gandesc la acel eu bazandu-ma pe o oarecare imagine din trecut. Am nevoie de timp pentru a inchide rani si pentru a afla cine sunt eu, pentru ca pana una alta, acest eu pe care il tot arat lumii este nimic altceva decat un produs rezidual al starii mele interioare alimentata de "razboaiele" din ultima vreme.
Si culmea, mi se cere mult, mi se cere sa fiu ceea ce eram cu toate ca, e mai mult decat clar, ceea ce eram nu mai pot fi, trebuie sa ies din aceasta perioada aparent negativa si sa ma ambitionez sa o transform in evolutie, sa ma ambitionez sa raspund fiecarei frustrari de acum, sa fac in asa fel incat sa transform totul modelandu-ma astfel incat sa redevin eu.
E dificil dar nu imi aduc aminte ca viata mea, pana in punctul actual, sa fi fost altfel. O foarte buna prietena imi spunea ca fericirea este insasi calea si nu destinatia, asa cum obisnuim sa credem. De fapt: nici o stare nu se afla la final, de cele mai multe ori "pasim" pe ea.