din gama: ciudateniile vietii

Este remarcabil cum intalnim persoane doar cateva zile si simtit ca le cunoastem de foarte mult timp, e ca si cum intr-o alta viata poate, eram foarte apropiati de una din aceste persoane. Am trait si eu de curand aceasta experienta si a fost minunat, as vrea sa spun ca este inca dar nu e cu putinta, ceva se pare ca a inchis aceasta minunate comunicare. Cand o persoana vine si iti spune ca ai dat-o complet peste cap prin tot ceea ce esti si ceea ce exprimi iti vine oarecum greu sa crezi, adica in sinea ta stii ca e adevarat si te bucuri enorm ca ai facut asta insa in fata ei vi si ii spui ceva genul: “Tu trebuie sa glumesti, nu sunt eu cel care sa fie capabil sa faca asta”… si iata cum facand asta ai toate sansele sa pierzi tot ce a fost pana in acea clipa.

Dar asta nu e totul, si vreau sa fi foarte atent aici, indiferent de orice, fa ceea ce simti, eu tocmai din cauza asta am pierdut. E vital sa intelegi ca daca vrei sa faci ceva nu trebuie sa te opreasca nimic, eu m-am pierdut in granite si limite si am fost inteles ca un mincinos, ca o persoana demna de dispret. Acum, mai mult ca oricand, imi dau seama ca am o problema serioasa in a face ceea ce simt, adica si cu toate semnele date si eu tot am fost rezervat, nu ma intreba ce m-a oprit, motivele sunt diverse.

Interesant este ca nu imi vine sa cred, adica persoana aceasta este complet hotarata sa nu mai fie nimic intre noi si asta doare, este remarcabil cum unii oameni sunt atat de hotarati in a peresecuta greseli atat de prostesti. Asa ca te rog, daca esti in situatia asta si te-ai hotarat sa nu accepti o a doua sansa iti spun: incearca, nu lasa orgoliul si mandria sa te orbeasca de la lucruri ce sunt evidente iar daca esti o victima a unei astfel de persoane, ce pot spune, gandeste-te ca poate acea persoana iti va acorda o a doua sansa dar sub nici o forma nu obosi cu mesaje sau discutii etc, lasa totul sa mearga de la sine.

In intreg ansamblul toata situatia asta a picat ca naiba, cand in jur totul se prabusea si am intalnit-o mi-am spus ca sunt un adevarat norocos, acum insa s-a dus totul naibi, oare sa fie mai bine asa?... Ahhh, si sa nu uit, cel mai dureros lucru este ca imaginea formata in ochii acestei persoane despre mine este total neadevarata, si nu stiu cum as putea schimba asta, chiar nu stiu.
Oricum ar fi, stiu ca nimic nu e intamplator si stiu ca sensul tuturor acestor intamplari mi se va arata peste un timp, atunci cand voi putea intelege, acum nu am nici o sansa, problemele nu se pot rezolva la acelasi nivel de gandire la care au fost create…

... nu

“Incepe sa creada”, acestea au fost cuvintele ce au definit ceea ce personajul Neo, din filmul Matrix, era capabil sa faca. Cuvintele sale sau de fapt, mai bine zis, cuvantul sau a fost: “Nu”, simplu, un nu ce i-a permis sa devina ceea ce a ales sa fie. A putut bloca atacurile celor 3 agenti si chiar mai mult, a demonstrat ca nu se teme prin distrugerea unuia. Scena este, din perspectiva mea, epocala, demonstreaza printr-o paralela eleganta ceea ce orice om al acestei societati ar trebui sa faca, ar trebui sa spuna “Nu” tuturor nedreptatilor, “Nu” acestei vieti ce practic se chinuie sa existe si maine.

In clipa in care devi saturat de tot ceea ce se intampla negativ in jurul tau si simti ca nu mai poti intervine un moment de ratacire, un moment ce poate tine de la cateva ore la cateva zile, luni poate, un moment in care ai da totul sa stii ce e de facut. Interesant este ca aceasta cautare a unui raspuns este insasi raspunsul, pare greu de digerat acest lucru dar este adevarul fiindca in cercetarea unui raspuns se creeaza o cale ce te poate duce catre acel “Nu”. Acel “Nu” prinde valoare in clipa in care realizezi ca acea cale nou creata graieste de la sine, ea te face sa vezi iluzia ce pana de curand se numea realitate.

Unde vreau sa ajung?, aici: intelege ca vei lua atitudine numai atunci cand ceea ce se intampla negativ asupra fiintei tale nu mai poate fi suportat. Este vital sa ajungi la scarba fata de oameni profitori, la furie fata de sistemul asta infect, la nervi in fata unei societati ce continua sa se hraneasca cu iluzii, e nevoie sa devi atat de nervos incat sa nu mai ai puterea sa exprimi asta. Nu iti imagina ca ai sa treci prin toate astea in cateva ore, sau daca ti se intampla, te felicit, nu, vei trece prin toate astea rumegand in tine si lasand sa se vada foarte putin sau chiar deloc ce se intampla in interior. E nevoie de timp sa intelegi ca a incepe sa strigi sau sa plangi, sa injuri sau mai stiu eu ce este ineficient, este o metoda ce nu aduce nimic bun si sunt sigur ca iti vei da seama de asta, daca nu deja ai facut-o. Adunand si fiind bombardat constant cu nedreptati vei incepe sa realizezi ca in tine se creaza ceva, acel ceva este acel “Nu” pe care il vei grai soptit, il vei grai atunci cand iti vei da seama ca toate lucrurile pe care le credeai reale pana atunci sunt doar iluzii. Ai sa deschizi ochii larg si ai sa vezi ca esti creatorul a tot ce exista si daca in acele clipe si cele ce vor urma cineva va sta in fata ta si va arunca in tine cu minciuni sau nedreptati, vei putea spune NU, vei stii in acele clipe ce e de facut, vei simti in acele clipe o putere ce creste in tine de fiecare data cand rostesti acel cuvant.

Vei sta in fata “gloantelor” si ele nu te vor atinge, ba chiar mai mult, le vei putea oprii in aer si vei putea alege unul pentru a il studia mai atent, vei fi in stare sa te indrepti catre forma de fiinta ce insasi tu, demult, ai ales-o. In esenta, aici este si conflictul, alegi la un nivel subconstient/constient sa fi ceva, incepi sa mergi pe un anumit drum, vezi ca nu iti aduce nimic decat stres, oboseala si nervi. “Alarma” se declanseaza cand balanta nu mai inclina spre imaginea creata de la bun inceput, ci catre altceva, atunci spiritul nu mai poate tolera si graieste prin fizic: “NU”. Este fantastic, fiinta umana este minunata, interesant si revoltator este faptul ca societatea a creat un sistem care este o jignire ingrozitoare la adresa spiritualitatii.

simfonie, armonie... arta :)

Arta este la fel de naturala pentru om ca si respiratia, la inceputurile existentei noastre ca omenire individul, dupa descoperirea focului, a schitat, prin mijloacele intuite de el, picturi. Acestea au fost prima forma de exprimare artistica, in decursul timpurilor ce au urmat, miilor de ani, omul a creat si alte forme ale artei. In prezent arta sufera o criza de identitate, a devenit o mixtura a tot ce a fost si sincer sa fiu, sunt curios cat va mai dura aceasta ratacire.
Eliminand orice caracteristica a artei si privind cauza aparitiei ei descoperim nevoia, omul a avut nevoie de o hrana pentru suflet, pentru spirit si astfel a creat arta. In acei ani ai inceputurilor arta se contura, crestea si asemeni unui om incerca sa devina un raspuns pentru cei din jur. Anii ce au urmat au aratat clar ca aceasta nevoie a omului oscileaza si are o evolutie ciclica, e de ajuns sa ne uitam in urma si sa vedem cum curentele artistice trec de la ordine la dezordine, de la armonie la lipsa ei, de la sublim la kitch si astfel, cunoscand asta aflam o trasatura interesanta a omului: importanta schimbarii, este de remarcat si socheaza as spune dorinta lui pentru schimbarea in ceva mai prost decat era inainte dar e de remarcat si laudat cand schimbarea este inversa: din mai prost in mai bine.
De fapt, totul in lumea asta este subiectiv si ceea ce eu numesc prost tu poti numi bine dar incerc aici sa imi argumentez ideile si nu sa expun lucruri fara a le conferi spatilitate, profunzime. E de ajuns sa te uiti in istorie si sa observi cum decaderea Imperiului Roman marcheaza inceputul a sute de ani de viata mizerabila, inceputul uitarii a mii de progrese, pur si simplu pentru cateva sute de ani totul a fost o involutie extraordinara daca imi permiti. Abia dupa cateva sute de ani omenirea a dorit din nou sa traiasca la un alt standard si a egalat nivelul de trai al Imperiului Roman dar nu s-a oprit acolo, a adus si ceva in plus si astfel, incet, incet, in decursul a mii de ani marcati de involutii si evolutii am ajuns astazi aici, aici intr-o epoca care dispune de absolut tot, iar daca gresesc si ne lipseste ceva, sunt sigur ca undeva, intr-un laborator, acel ceva ceva se creaza.
Arta este legata de om, este creata de acesta si fara indoiala, uneori, poate evada din incatusarile umane. Sunt multi aceia care au intrebat: “De fapt ce este arta, si cum arata ea?”, raspunsul la aceasta intrebare este atat de vast incat as putea scrie o carte intreaga numai plecand de la aceasta intrebare, lispsit fiind de o astfel de intentie am sa incerc un raspuns mai scurt: arta este o forma de exprimare bidimensionala, tridimensionala, ce isi propune sa ofere scop, placere spirituala si mai mult decat atat, capabila sa ofere nemurirea iar cat despre cum arata ea, ei bine, ea este in jurul nostru pretutindeni asemenea aerului ce il respiri acum. Daca te uiti in jurul tau in clipele acestea ai sa o gasesti pretudindeni, fiecare obiect, fiecare spatiu, fiecare mic lucru ascunde in spatele lui un om sau mai multi oameni preocupati de a crea ceva functional, placut si pe masura celui care va detine acea creatie. Arta lipsita de functionalitate nu este arta sau e posibil sa ma insel cu toate ca asemeni ei, functionalitatea merge la egalitate cu evaluarea frumosului, subiectivitatea din spatele acestor concepte este considerabila.

o pata rosie...

Am ratacit ieri pe yahoo 360 si am dat de contul tau, mai exact am gasit o poza tare interesanta... Ieri am putut sa iti dau un nume, ieri am putut explica cine esti tu :), tu esti pata rosie ce mi-a invadat fiecare colt al vietii, al fiintei si este uimitor cat de asemanator este impactul tau asupra mea cu impactul tau in acea rochie rosie asupra naturii verzi. Am clipe cand ma gandesc la prima oara cand te-am intalnit, si stiu ca acel moment nu il voi uita niciodata, acel moment a marcat inceperea unei relatii ce depaseste iubirea, modul ciudat si atat de placut in care fiintele noastre sunt inlantuite spiritual imi inunda ochii cu lacrimi si imi ridica sufetul la cel mai inalt nivel

Tu esti pata rosie, acea pata rosie pe care presimt ca am sa o iubesc toata viata, acea pata rosie care inchide universul intr-un zambet, acea pata rosie in ai carei ochi ma pierd complet... Esti adrenalina pura dar in acelasi timp esti linistea unui colt de natura virgin, in tine extremele nu se bat, ci au gasit o cale spre simbioza si din asta armonia a triumfat.